Instructaj privind folosirea stingatoarelor, evacuarea bunurilor si persoanelor

Stingătoarele sunt principalul mijloc de intervenție pentru stingerea începutul de incendiu, ușor de utilizat și la îndemâna oricui.

Corecta lor alegere și amplasare, dar și deprinderea utilizării lor devin de mare importanță pentru limitarea și stingerea, încă din faza incipientă a incendiilor care pot aduce pagube importante.

Eficienţa acţiunii de stingere este dată şi de îndemânarea celui care foloseşte stingătorul, de condiţiile de temperatură, vizibilitate, curenţi de aer, la care se pot adăuga factorii de influenţă subiectivă (frica, inhibarea ) sau de natură tehnică ( defecţiuni, substanţă ineficientă ).

O bună cunoaștere și un instructaj de bază privind utilizarea stingătoarelor de incendiu pot face o mare diferență în eventualitatea folosirii acestora.

În caz de incendiu, odată cu punerea în funcţiune a sistemului de alarmare, toţi utilizatorii trebuie să fie în măsură să ajungă în locuri sigure în afara clădirii în care acesta s-a produs.

Așadar e important ca fiecare persoană să aibă o pregătire de bază în acest sens.

Pentru o manevrare corespunzătoare a stingătoarelor de incendiu, instruireapractică și exercițiile periodice au o importanță deosebită!

 

Pentru o manevrare corespunzătoare a stingătoarelor de incendiu, instruireapractică și exercițiile periodice au o importanță deosebită!

Str. Aristide Demetriade nr. 1-3, TImisoara
Copyright © 2023 Guidance SSM S.R.L.